SRI a dejucat un atentat pe teritoriul României, orchestrat de Rusia. Ce companie a fost ținta sabotorilor, distrugerea urma să fie totală

Intervenția rapidă a echipelor SRI a permis identificarea și dezamorsarea imediată a coletelor, prevenind astfel orice risc de explozie sau incendiu, intenționat ori accidental. „Expertiza preliminară relevă un modus operandi complex – folosirea de substanțe incendiare (termit și nitrat de bariu), posibilitatea declanșării de la distanță și adoptarea de măsuri de autoprotecție specifice serviciilor de informații”, au transmis reprezentanții SRI.Ancheta este în curs, fiind coordonată de organele judiciare române și partenerii internaționali din domeniul securității. Datele obținute până acum arată că cei doi suspecți făceau parte dintr-o rețea extinsă de sabotori activă în mai multe țări europene, controlată de serviciile secrete ruse, care vizează în special infrastructura companiei NOVA POST – cea mai mare firmă privată de curierat din Ucraina.SRI a transmis că operațiunea comună a condus la prevenirea unei tentative de sabotaj pe teritoriul național și a mulțumit tuturor partenerilor interni și externi implicați în asigurarea securității cetățenilor României.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...