Sute de familii din Cluj rămân fără apă! Compania de Apă Someș anunță o avarie gravă și oprește furnizarea în oraș și în 9 localități

În Cluj-Napoca, apa este oprită pe str. Rosion, iar furnizarea ar urma să fie reluată în jurul orei 17:00.În Apahida, sunt afectate str. Libertății (între numerele 165 și 217), precum și str. Eroii Pascu, str. Bărcului și str. Traian. Aici, apa ar trebui să revină până la ora 14:00.Localitățile Verveghiu, Sâncraiu Silvaniei, Doba Mare, Doba Mică, Dobrin și Naimon-Deleni rămân fără apă până în jurul orei 12:00.În Treznea, reluarea serviciului este estimată pentru ora 13:00, iar în Hereclean și Badon, pentru ora 15:00.
Compania de Apă Someș explică faptul că avariile de pe rețeaua publică nu pot fi prevăzute și sunt urmate, de regulă, de oprirea imediată a apei. Din acest motiv, anunțul oficial vine, de multe ori, după ce alimentarea a fost deja sistată.Reprezentanții companiei spun că fac eforturi să transmită cât mai rapid informațiile despre zonele afectate și orele estimate pentru revenirea la parametri normali, pentru ca utilizatorii să poată lua măsuri din timp.Compania și-a cerut scuze pentru disconfortul creat, subliniind că situația a apărut independent de eforturile depuse pentru continuitatea serviciului.Cei care locuiesc pe străzile și în localitățile menționate sunt sfătuiți să își facă rezerve de apă, dacă este posibil, până la orele estimate pentru reluarea furnizării. Orele indicate de Compania de Apă Someș rămân estimative și pot suferi modificări, în funcție de stadiul lucrărilor de remediere.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...