„Ținutul lui Dracula”, coșmar pentru António Folha! Dezvăluiri devastatoare despre CFR Cluj: „Totul este o minciună”

Folha, în vârstă de 55 de ani, a stat doar șase meciuri pe banca lui CFR Cluj, înregistrând două victorii, un egal și trei înfrângeri. Mandatul său s-a încheiat după umilința cu Tromsø, scor 0-5, în prima manșă a turului trei preliminar din Conference League.Antrenorul portughez spune că realitatea de la CFR Cluj a fost complet diferită de ceea ce i se prezentase înainte de venirea în România.„Mi s-a prezentat ideea unei oarecare continuități, pentru că clubul încerca să se apropie de pozițiile de vârf. Clubul trecea prin niște dificultăți și încerca să creeze ceva care să-i permită să lucreze la asta. Asta mi s-a spus, dar nu avea nicio legătură cu ce s-a întâmplat. Absolut nimic”, a declarat Folha.Acesta susține că problemele au apărut la doar câteva zile după sosirea sa.
„Am găsit un club grozav, dar după trei sau patru zile, au apărut problemele. A fost haos imediat: întâlniri ale jucătorilor care doreau să plece, lipsa plăților și înregistrări ale unor jucători care nu au putut fi finalizate”, a povestit fostul tehnician al lui CFR.Folha afirmă că în interiorul clubului exista permanent o stare de incertitudine, inclusiv discuții despre posibilitatea ca CFR Cluj să ajungă în faliment.„Toată lumea spunea că clubul ar putea da faliment, dar asta nu era ceva care ne deranja prea mult, ca staff tehnic, pentru că mergeam acolo ca să încercăm să muncim și să dăm tot ce puteam. Mereu exista agitație și niște întrebări despre întâlnirile cu jucătorii, lipsa unora și a altora”, a spus portughezul.Acesta l-a menționat și pe Iuliu Mureșan, despre care spune că a fost unul dintre motivele pentru care a acceptat aventura de la Cluj.„Am mers acolo și din cauza unui președinte, Iuliu Mureșan, care este o persoană serioasă și care ne-a tratat întotdeauna foarte bine. Și apoi a abandonat și el clubul. Și-a oferit demisia, poate pentru că nu mai suporta situația, și a plecat. Din acel moment, am simțit că lucrurile nu vor mai fi la fel și că ceva se va întâmpla”, a declarat Folha.Una dintre cele mai dure acuzații lansate de Antonio Folha vizează situația financiară. Portughezul susține că el și o parte a staffului său nu ar fi primit niciun ban pe perioada în care au lucrat la CFR Cluj.„Cât am fost acolo, nu am primit niciun euro. A fost o vreme când plăteau ceva jucătorilor și staff-ului tehnic, dar nu și nouă, portughezilor. O parte din staff-ul tehnic – preparatorii fizici – aparținea clubului și chiar primeau plăți. Noi, care trebuia să plătim pentru case, nu primeam nimic”, a afirmat antrenorul.Potrivit acestuia, și jucătorii aveau parte de promisiuni repetate privind plata salariilor.„Au avut întâlniri în care li s-a spus că vor primi plata într-o zi, apoi în alta și așa mai departe”, a mai spus Folha.Despărțirea de CFR Cluj a venit după înfrângerea cu Tromsø, 0-5, însă Folha susține că motivul oficial invocat de club pentru rezilierea contractului este fals.„Bineînțeles că ne-au chemat și ne-au demis. Ne-au reziliat contractele și au spus că am lipsit de la un antrenament, ceea ce este o minciună și toată lumea știe asta, avem dovezi”, a declarat tehnicianul.Portughezul spune că nu acceptă ca imaginea sa profesională să fie afectată de o asemenea acuzație.„Este ceva ce nu pot tolera și nici nu le voi permite să facă asta. A spune că am lipsit de la antrenamente sau a vorbi despre anumite rezultate este o minciună, totul este o minciună. Dar oamenii știu cine spune aceste lucruri și știu deja foarte bine cine sunt acești oameni”, a transmis Folha.Declarațiile fostului antrenor vin într-un moment extrem de tensionat pentru CFR Cluj, iar acuzațiile sale contrazic versiunea prezentată public de conducerea clubului în privința despărțirii de tehnicianul portughez.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...