\
·
M Mesagerul
Actualitate

Turist aflat în stare gravă a fost dat dispărut în munți și este căutat de peste 12 ore: Salvamontiştii luptă cu vremea extremă pentru a-l găsi

A Scris de Administrator
În noaptea de duminică spre luni, o amplă operaţiune de căutare a fost declanşată în Masivul Bucegi, după ce un turist aflat într-o stare gravă, epuizare extremă şi semne evidente de hipotermie, a cerut ajutor, spunând că se află în apropierea Lacului Ţigăneşti. Echipele de intervenţie din Râşnov şi Braşov au pornit imediat către locaţia indicată, însă bărbatul nu a fost găsit, iar acţiunea continuă şi la această oră, conform Știrile ProTv.Apelul de urgenţă a fost recepţionat de salvatorii montani din cadrul Salvamont Râşnov şi Salvamont Braşov. Turistul a transmis că se află în apropiere de Lacul Ţigăneşti şi că nu mai poate continua deplasarea din cauza frigului şi a epuizării.


O echipă de prim-răspuns, formată din şapte salvatori montani şi voluntari, a pornit imediat spre zona indicată. Din cauza informaţiilor puţine şi a condiţiilor dificile, misiunea s-a complicat rapid.Ajunşi în zona Lacului Ţigăneşti, salvatorii nu au reuşit să găsească nicio urmă a turistului. Vântul puternic, temperaturile scăzute, ceaţa densă şi vizibilitatea redusă au făcut căutările extrem de dificile.În sprijinul primei echipe, a fost mobilizată şi o echipă suplimentară plecată din Braşov, însă după şapte ore de căutări continue, salvatorii au fost nevoiţi să se retragă în jurul orei 5:00 dimineaţa, deoarece vremea devenise periculoasă.La ora 7:00, în această dimineaţă, echipele au revenit pe teren pentru a continua căutările. Situaţia este considerată critică, iar şansele turistului scad pe măsură ce orele trec, având în vedere starea în care a raportat că se află.


Pentru a acoperi o zonă cât mai mare, alături de echipele din Râşnov şi Braşov au fost mobilizaţi salvatorii din Salvamont Zărneşti, Salvamont Predeal, precum şi o echipă de jandarmi montani din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Braşov.În acest moment, acţiunea este în plină desfăşurare, iar salvatorii încearcă să parcurgă cât mai multe trasee posibile, presupunând că turistul ar fi putut devia de la poteca marcată sau ar fi încercat să se adăpostească undeva în zonă.Condiţiile meteo rămân dificile, iar temperaturile scăzute pun presiune suplimentară asupra tuturor echipelor aflate pe teren.

La curent cu ultimele articole