Un accident rutier s-a produs chiar în fața unui pompier aflat în timpul liber: Acesta nu a stat o secundă pe gânduri și a salvat viața unei femei

Femeia, aflată în stare de șoc, era conștientă, dar speriată și le-a spus martorilor că nu își simte picioarele. Cu calm și profesionalism, pompierul i-a imobilizat zona cervicală, prevenind astfel agravarea unor posibile leziuni și menținând-o în siguranță până la sosirea echipajului medical.Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au transmis un mesaj de apreciere, subliniind că gestul lui Dacian este dovada clară că pompierii sunt salvatori din pasiune, nu doar din datorie.„Gestul său dovedește, încă o dată, că pentru pompieri misiunea de a salva vieți nu se termină odată cu schimbul de serviciu. Spiritul de solidaritate, respectul pentru viață și dorința de a ajuta îi definesc în orice clipă.”, au transmis reprezentanții instituției.Plutonierul adjutant-șef Iosif Dacian Ioan, în vârstă de 48 de ani, face parte din echipa Gărzii de Intervenție nr. 2 Ileanda din anul 2007. În tot acest timp, a participat la numeroase misiuni de salvare, dar gestul său din timpul liber a emoționat comunitatea.
„Felicitări, Dacian! Suntem mândri de tine și de toți colegii care, prin faptele lor, ne arată ce înseamnă cu adevărat să fii salvator din pasiune!”, a fost mesajul transmis de IGSU.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...