Un animal sălbatic necunoscut a atacat o cireadă de vaci într-o comună din Cluj: Primăria le cere clujenilor să nu iasă la marginea satului

Anunțul autorităților locale vine cu o recomandare directă pentru localnici: vigilență sporită, mai ales în zonele de la marginea satului. „Vă recomandăm să manifestați vigilență sporită, în special în zonele aflate la marginea localității, în apropierea terenurilor agricole, a pășunilor și a zonelor împădurite”, se arată în mesajul transmis locuitorilor comunei.Primăria le cere celor care observă prezența unui animal sălbatic, sau orice urmă ori situație neobișnuită care ar putea indica prezența acestuia lângă gospodării, să nu se apropie și să anunțe imediat autoritățile competente.„Vă rugăm ca, în cazul în care observați prezența unui animal sălbatic sau identificați orice urmă ori situație neobișnuită care ar putea indica prezența acestuia în apropierea gospodăriilor, să evitați apropierea și să sesizați de îndată autoritățile competente, pentru a putea fi luate măsurile legale și de siguranță necesare”, transmite primăria.Sesizările privind animalele sălbatice care coboară în intravilan se fac, de regulă, la 112, de unde intervin, în funcție de situație, jandarmii, poliția și personalul de la fondul cinegetic care administrează zona.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...