Un sat risca să rămână izolat! Autoritățile intervin cu 200.000 lei pentru drumul distrus de furtunile din vară

În urma fenomenelor meteorologice extreme din această vară, situația în zonă a devenit critică. Carosabilul a suferit rupturi repetate, iar apa a blocat complet șanțurile și podețele, afectând grav circulația. Localnicii au rămas izolați mai multe zile, iar accesul autospecialelor de intervenție a fost îngreunat.Intervențiile care urmează să fie realizate includ:Autoritățile locale din Recea-Cristur au solicitat sprijinul Consiliului Județean pentru a putea interveni rapid, întrucât porțiunea de drum este vitală pentru accesul ambulanțelor, transportul elevilor și aprovizionarea familiilor din sat.Satul Escu este unul dintre cele nouă sate ale comunei Recea-Cristur și numără peste 140 de locuințe, multe dintre ele aparținând familiilor cu vârstnici sau copii. Reabilitarea DC 163 este considerată o investiție urgentă, în special în contextul anotimpului rece, când accesul devine și mai dificil.
Oficialii Consiliului Județean Cluj transmit că sprijinul financiar acordat va accelera lucrările, astfel încât circulația să poată fi reluată în condiții sigure cât mai repede.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...