UTCN Cluj-Napoca a pornit un program de „reeducare” a profesorilor și angajaților administrativi: Ce se întâmplă de fapt în spatele ușilor închise

Potrivit mesajului transmis de universitate, temele abordate țin de sfera DEI (diversitate, echitate, incluziune), un domeniu tot mai prezent în strategiile instituțiilor de învățământ superior din România, care își propun să răspundă nevoilor unei comunități academice diverse, de la studenți și cadre didactice cu background-uri diferite, până la persoane cu dizabilități sau aparținând unor grupuri vulnerabile.Programul de formare este organizat în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2026-F-1009, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, și este coordonat de CCOC în colaborare cu Maxim Consulting, companie specializată în consultanță pe zona de resurse umane și training.UTCN este una dintre universitățile tehnice mari din Cluj-Napoca, cu mii de studenți și angajați, iar inițiativele de acest tip se înscriu într-o tendință mai amplă la nivel european, prin care instituțiile de învățământ superior sunt încurajate să investească în politici de diversitate și incluziune, atât pentru mediul intern, cât și pentru relația cu publicul larg.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...