Val de temperaturi extreme la Cluj. Meteorologii se așteaptă la maxime de aproape 40 de grade Celsius

Temperaturile foarte ridicate care se anunță în următoarele zile vor crea un disconfort termic accentuat, iar meteorologii ar putea anunța chiar și un cod roșu de caniculă. Această avertizare vine doar în momentul în care temperaturile depășesc valoarea de 38 de grade Celsius și se menține acest disconfort termic accentuat minim două zile.Luni, 3 august, respectiv marți, 4 august, sunt așteptate temperaturi de 40 de grade Celsius în localitățile din vestul țării. Cel mai probabil, județele Arad și Timișoara vor intra sub cod roșu de caniculă atât pentru cele două zile din debutul săptămânii, cât și pentru zilele de joi, 6 august, respectiv vineri, 7 august.Șansele de ploaie sunt minime în prima parte a lunii august, fiind destul de puțin probabil să mai vedem furtuni și precipitații la nivelul în care acestea au fost prezente în luna iulie. Acest val de căldură provine din vestul continentului, acolo unde s-au înregistrat temperaturi record, în Spania. Temperaturile ridicate înregistrate în zile consecutive au produs mai multe incendii de vegetație în Franța și Spania.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...