Valul de caniculă continuă să sufoce Clujul: Ce măsuri au luat autoritățile pentru persoanele vulnerabile în zilele cu 37 de grade Celsius

O măsură concretă vizează farmaciile din județ: 351 de unități vor funcționa ca puncte de prim-ajutor, în baza unui protocol încheiat între Direcția de Sănătate Publică Cluj și Colegiul Farmaciștilor din România – Filiala Cluj.Comitetele locale pentru situații de urgență și autoritățile administrației publice din județ au obligația să identifice și să monitorizeze persoanele vulnerabile – vârstnici, persoane singure, cu afecțiuni cronice sau fără adăpost. La acestea se adaugă amenajarea de puncte de prim-ajutor și distribuirea de apă potabilă în zonele intens circulate, verificarea surselor de alimentare cu apă, informarea continuă a cetățenilor și raportarea imediată către Instituția Prefectului și ISU a oricăror incidente legate de caniculă.Autoritățile atrag atenția și asupra riscului crescut de incendii de vegetație pe fondul temperaturilor ridicate și cer evitarea folosirii focului deschis în zonele cu vegetație uscată.Populația este sfătuită să consume între 2 și 4 litri de apă pe zi, chiar și fără să simtă sete, și să evite alcoolul și băuturile cu multă cofeină sau zahăr. Este recomandată evitarea expunerii la soare și a deplasărilor între orele 11:00 și 18:00, iar dacă ieșirea din casă este necesară, se recomandă trasee umbrite și pauze în spații răcoroase.
Hainele lejere, din fibre naturale și în culori deschise, alături de pălărie și ochelari de soare, sunt recomandate pentru cei care trebuie să stea afară. Locuințele ar trebui aerisite dimineața și seara, cu ferestrele și jaluzelele închise pe timpul zilei.O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice, care trebuie verificați periodic pentru semne de deshidratare. Autoritățile reamintesc și interdicția de a lăsa copii, persoane vulnerabile sau animale în maşini parcate, indiferent de durată.În cazul unei persoane cu simptome de insolație sau epuizare cauzată de căldură – amețeli, confuzie, leșin sau febră mare – se recomandă apelarea imediată a numărului 112.„Facem apel la cetățeni să respecte recomandările autorităților, să evite expunerea la temperaturile extreme și să acorde o atenție deosebită persoanelor vulnerabile. Respectarea acestor recomandări poate preveni incidente grave și contribuie la protejarea sănătății fiecăruia dintre noi", a declarat prefectul Maria Forna.Autoritățile județene anunță că vor monitoriza permanent evoluția situației pe toată durata avertizării meteorologice.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...