·
M Mesagerul
Actualitate

VIDEO. Accident în această noapte în Florești. Pasagera din taxiul implicat în impactul cu o mașină a fost rănită. A fost extrasă de pompieri din taxi

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Un accident a avut loc în această noapte în Florești, la intersecția din zona Eroilor 46A. În impact au fost implicate două autoturisme, dintre care unul era un taxi.Accidentul s-a produs joi, 6 august, în jurul orei 23:30. Un martor a declarat pentru Știri de Cluj că în urma impactului, o femeie de aproximativ 50 de ani, pasageră în taxi, a fost rănită și a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a fi scoasă din autoturism.





Femeia se afla pe bancheta din spate a taxiului și era conștientă, însă acuza dureri puternice de cap și de spate.Martoră la accident, care a trimis la Știri de Cluj imaginile de la fața locului, a povestit că femeia nu era încarcerată, însă, din cauza durerilor pe care le acuza, s-a decis ca aceasta să nu fie scoasă din mașină până la sosirea salvatorilor.La fața locului au intervenit echipajele de urgență, iar pompierii au scos-o pe femeie din autoturism și au așezat-o pe targă, aceasta fiind ulterior preluată de echipajul medical.Martora susține că în intersecția respectivă din Florești au mai avut loc accidente


Femeia care a asistat la accident atrage atenția și asupra intersecției în care s-a produs impactul. Potrivit acesteia, drumul care se intersectează cu strada Eroilor este unul nou, iar de când a fost deschis circulației de către constructorul blocurilor din zonă aici ar fi avut loc mai multe accidente.Aceasta susține că ar fi fost făcută și o sesizare către Poliție privind semnalizarea intersecției, însă drumul din zona Eroilor 46A s-ar afla încă în proprietatea constructorului blocurilor noi.„Drumul care se intersectează este nou și, de când a fost deschis publicului de către constructor, au fost mai multe accidente. Știu că s-a făcut și sesizare spre Poliție pentru semnalizarea intersecției, însă, fiind drum privat – Eroilor 46A este încă în proprietatea constructorului blocurilor noi – nu au făcut nimic”, a mai precizat martora.Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști. Vom reveni cu informații oficiale. 

La curent cu ultimele articole