VIDEO: Anchetă la Cluj în cazul unei femei care se dădea medic veterinar și a mutilat mai multe animale de companie, din care unele au murit

La întoarcere, proprietarii au descoperit stupefiați că i se scoseseră 14 dinți dintr-un foc, deși inițial li se spusese că doar patru urmează să fie extrași, iar acordul lor nu fusese cerut. După procedură, motanul nu a mai putut mânca, gura i s-a infectat, iar în următoarele două luni stăpânii au cheltuit aproximativ 14.000 de lei pentru analize, perfuzii și alte intervenții menite să-i amelioreze starea. Procedura a fost realizată de Raluca Nedelea, stomatolog de profesie și doctorand la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, care se prezenta ca specialist în dentiția animalelor, deși nu figurează în listele Colegiului Medicilor Veterinari din România. Pe lângă plângerea depusă de familia lui Tomi, și alți proprietari ale căror animale au trecut prin mâinile acesteia au declarat că li s-au propus implanturi dentare de 400 de euro pe bucată, ca urmare a extracțiilor ample făcute.Potrivit IPJ Cluj, două persoane din Cluj-Napoca, cu vârstele de 42 și 48 de ani, au depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pe data de 26 aprilie 2024, vizând o femeie de 47 de ani, din localitatea Florești.În aceeași zi, și Colegiul Medicilor Veterinari a depus plângere împotriva aceleași persoane, semnalând posibila exercitare ilegală a profesiei și consecințele grave pentru animale.
Femeia în cauză este absolventă a unei facultăți de stomatologie și urma cursuri într-o instituție de învățământ superior cu profil veterinar, însă nu deținea calitatea legală de medic veterinar.Potrivit sesizării, aceasta ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra unei pisici și a unui câine, iar animalele ar fi suferit complicații grave, decesele acestora fiind semnalate ulterior. IPJ Cluj precizează că în prezent se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, scopul fiind stabilirea tuturor circumstanțelor și tragerea la răspundere penală a persoanei implicate. Autoritățile reamintesc că exercitarea fără drept a unei profesii reglementate poate avea consecințe grave nu doar pentru victime, ci și pentru cei care comit fapta, iar legea prevede sancțiuni penale semnificative.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...