·
M Mesagerul
Actualitate

VIDEO. Coșmar la Cluj la concertul Leo de la Roșiori. Fanii înghesuiți ca sardelele, după ce s-au vândut bilete peste capacitate: „Și-au bătut joc de noi”

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Clujenii amatori de manele au fost revoltați în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce au mers la un concert al lui Leo de la Roșiori, organizat de SOA Events, dar s-au trezit într-un haos total. Situația nu a fost mai bună nici pentru cei de la VIP.Un cititor Știri de Cluj a trimis imagini video din timpul evenimentului, oamenii înghesuiți în spațiul din incinta Creic, unde a avut loc concertul. Oamenii au stat lipiți unii de alții, fără aer, fără loc, iar unii nici măcar nu au mai putut intra, deși aveau bilete VIP plătite.


„Am dat 170 de lei pe bilet VIP și nu puteam să intru la VIP, că erau prea mulți. Stăteam ca sardelele, nici nu aveai loc să te miști. Au vândut mult mai multe bilete decât capacitatea. Și nici bon fiscal nu primeai la nimic toată seara!”, ne-a spus revoltat cititorul Știri de Cluj care a trimis și imaginile.Potrivit celor prezenți, artistul Leo de la Roșiori ar fi urcat pe scenă abia după ora 03:00, deși evenimentul era anunțat pentru ora 22:00. Între timp, oamenii au stat la cozi uriașe la baruri și la toaletă — unii susțin că au așteptat peste o oră pentru a ajunge la baie.„Cum să vinzi 5.000 de bilete la o locație care are capacitate de 1.000 de persoane? Cum să nu poți să intri la VIP, deși ai plătit? Și cum să nu existe niciun fel de organizare? Și-au bătut joc de noi!”, a mai transmis revoltat cititorul.Pe imagini se vede clar cum oamenii sunt înghesuiți atât la intrare, dar și în restul spațiului. „Era ca în imaginile alea cu autobuze dimineața, când stau oamenii lipiți unii de alții la ușă și nici nu poți închide ușile. Așa era și aici. Bodyguarzii nu aveau treabă, te lăsau să intri, dar nu te lăsau oamenii, că nu aveai unde”, ne-a povestit cititorul Știri de Cluj.


Publicul acuză organizatorii că au vândut bilete mult peste capacitatea permisă a locației, fără a asigura condiții minime de siguranță și confort. De asemenea, mai mulți oameni se plâng că nu au primit bon fiscal pentru consumație.
Evenimentul s-a transformat astfel într-un coșmar pentru cei care au venit să-l asculte pe Leo de la Roșiori, iar filmările trimise redacției Știri de Cluj confirmă aglomerația de la fața locului.

La curent cu ultimele articole