VIDEO. Fanii lui CFR Cluj sar la gâtul lui Neluțu Varga: „Dacă nu își poate permite nici măcar să mai țină echipa, poate foarte bine să o vândă”

Nu ne interesează câștigarea titlului an de an, ne dorim strict ca patronul să susțină echipa la nivelul la care se poate susține, nu să fie șmecher pe stomacul gol aducând jucători precum Zouma pe salarii exorbitante, mult peste ceea ce vedem că poate momentan”, se arată în mesajul transmis de Peluza Vișinie. Surse apropiate clubului arată că Varga ar fi avut o ofertă foarte avantajoasă de vânzare în vara aceasta, refuzată, precum și o ofertă de 10 milioane de euro pentru fotbalistul Louis Munteanu, care a fost respinsă. În prezent, fanii critică planul de transfer al lui Munteanu către o echipă rivală pentru mai puțin de jumătate din valoarea inițială, ceea ce ar putea duce la „decăderea unui talent real și scăderea cotei sale”.„Dacă nu își poate permite nici măcar să mai țină echipa, poate foarte bine să o vândă. Știm din surse sigure că a avut o ofertă foarte avantajoasă să vândă clubul în vară. În loc să trăim atât noi, cât și el, în acest circ, putea foarte bine să accepte oferta respectivă. A existat de asemenea o ofertă și pentru Louis Munteanu, de 10 milioane de euro, dintr-un campionat puternic, refuzată și aceasta.Acum dorește să îl dea unei rivale din campionat pentru mai puțin de jumătate din sumă. Rezultatul? Decăderea în prezent a unui real talent, scăderea cotei sale și ratarea unei șanse foarte bune de redresare financiară și a eliminării frustrării tuturor celor ce fac parte din angrenajul echipei”, au mai transmis cei de la Peluza Vișinie.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Răsturnare de situație la CFR Cluj! Varga nu mai vrea să cedeze clubul oricum: „Dacă nu arată seriozitate, nu vând nimic”
Ioan Varga își schimbă planurile în privința viitorului CFR Cluj. Deși patronul clubului anunțase inițial că intenționează să se retragă și să la...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...