·
M Mesagerul
Actualitate

VIDEO. TOPUL celor mai performanți contabili din Cluj. Ei sunt profesioniștii pe care orice antreprenor și i-ar dori în spatele afacerii

A Scris de Administrator
Publicitate Partener
Profesioniștii contabili care s-au remarcat prin rezultatele obținute în anul precedent au fost premiați luni, 13 iulie, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, eveniment organizat de Filiala Cluj a CECCAR la Hotel Courtyard by Marriott Cluj-Napoca.Ediția din acest an s-a desfășurat sub tema „#SmartAccounting powered by AI. A fi sau a nu fi?”, aducând în prim-plan impactul pe care inteligența artificială, automatizarea și digitalizarea îl au asupra profesiei contabile.





Reprezentanții CECCAR au subliniat că tema din acest an reprezintă o invitație la reflecție asupra modului în care profesioniștii contabili își pot păstra relevanța într-o economie aflată într-o transformare accelerată. În viziunea organizatorilor, contabilul viitorului nu va fi doar un specialist în cifre, ci un partener strategic pentru mediul de afaceri, capabil să interpreteze date complexe și să ofere consultanță bazată pe discernământ profesional, chiar și într-un context în care tehnologia preia tot mai multe activități operaționale.Momentul central al evenimentului l-a reprezentat Topul local al membrilor CECCAR – Filiala Cluj, în cadrul căruia au fost recompensați profesioniștii și societățile de profil care au obținut cele mai bune rezultate în activitatea desfășurată în anul anterior.Locul 1. ENIKO ROȘCA MOLDOVANLocul 2. MARTA TIMEA TOBIAS


Locul 3. MARIA LUMINIȚA VATAVULUILocul1. IONELA GAVRILLocul 2. GEORGETA ALBULocul 3. MARIA VLASTEAN Locul 1. F&L EUROCONT SRLLocul 2. MONO CONTAB SRLLocul 3. AP CONT MSM SRLTopul local al Societăților de Expertiză Contabilă – Filiala Cluj 2026Locul 1. A&I CONSULTING SRLLocul 2. TPA TRANSILVANIA CONTAX SRLLocul 3. PERFORM IA FINANCE SRLZiua Națională a Contabilului Român este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate profesiei, reunind anual membri ai CECCAR, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai mediului de afaceri. Gala reprezintă atât un prilej de recunoaștere a performanței profesionale, cât și o platformă de dialog privind provocările și oportunitățile pe care transformarea digitală le aduce în domeniul contabilității.Mesajul ediției din acest an a fost unul clar: tehnologia și inteligența artificială nu înlocuiesc profesionistul contabil, ci îi schimbă rolul, iar succesul va aparține celor care vor îmbina competențele digitale cu judecata profesională și etica specifică profesiei.Două ziare au fost premiate de CECCAR Cluj pentru dialogul în comunitate: Știri de Cluj și Făclia. 

La curent cu ultimele articole