Se împlinesc 115 ani de la nașterea poetului temnițelor… ,,Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl ziditorul”

Scris de: Mesagerul de Covasnala data de: 02 martie, 2020în: O PERSONALITATE PE ZINiciun comentariu Listare EmailSe împlinesc astăzi 115 ani de la nașterea poetului temnițelor, Radu Gyr ( Radu Demetrescu).,,Înfrânt nu ești atunci când sângeri,nici ochii când în lacrimi ți-s.Adevăratele înfrângeri,sunt renunțările la vis”.Înălțătoare îndemnuri! Îndemnuri de căpătâi pentru românii care își iubesc neamul și țara. Care nu sunt interesați strict de bunăstarea lor personală ci conștientizează că au o datorie față de neamul lor, față de țara lor. Doar așa se poate asigura continuitatea unui popor, mai ales a unui popor multimilenar și dârz. Poetul s-a născut în 1905 la Câmpulung Muscel. Scrie versuri de la vârsta de 10 ani iar la 14 ani apare cu poemul  „În munți”.A fost conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București, la profesorul Mihail Dragomirescu. A semnat volume de poezii, studii critice, recenzii și eseuri literare, cronici dramatice, traduceri din Goethe, Baudelaire, Verlaine. Publică mai multe volume, precum Cerbul de lumină, Cununi uscate, Corabia cu tufănici, Poeme de război, Balade. Potrivit unui material din publicația Lumina, „în 1937 a fost închis prima oară în lagărele din timpul dictaturii carliste. În 1941 a fost condamnat la 12 ani închisoare corecțională, sub Antonescu. Apoi a fost trimis forțat pe front într-o unitate activă, iar după aceasta, din nou arestat, dus în penitenciarul Brașov, eliberat și trimis din nou pe front. Între 1942 și 1943 a fost dus în lagărul de la Târgu-Jiu, iar în 1944, condamnat cu tot lotul ziariștilor la 12 ani de detenție riguroasă. Când ar fi beneficiat de un decret de grațiere, i s-a deschis un nou proces la Tribunalul Militar Regional, o reeditare a procesului din 1941 din timpul lui Antonescu, și abia în 1956 a fost eliberat. La scurt timp a fost din nou arestat, iar în 1958 a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată la 25 de ani de muncă silnică, capăt de acuzare fiind poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. A fost eliberat în 1964. A murit la 29 aprilie 1975, cu sufletul împăcat, iertându-i pe cei care l-au făcut să sufere”. Sute de poezii a compus Radu Gyr în anii de detenție, poezii care au fost suport moral pentru deținuți. CREZCred într-unul Dumnezeu,Tatăl ziditorul,dar mai cred și-n neamul meu,înfrățit cu dorul.Cred în sfinți, dar și-n voinici,cred în flori și-n cremeni,căci tăcuții mucenicicu haiducii-s gemeni.Dar mai cred că într-o zi,aspru, din furtună,neamul meu se va trezicu securea-n mână.Și-atunci ierte Cel din cerliftele spurcate,căci prin sânge și prin fierne-om croi dreptate.Cred într-unul Dumnezeu,Tatăl ziditorul,ce-a-nfrățit în neamul meusfântul crez cu dorul!.IISUS ÎN CELULĂAzi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.O, ce trist și ce-nalt părea Crist !Luna venea după El, în celulăȘi-L făcea mai înalt și mai trist.Mâinile Lui păreau crini pe morminte,Ochii adânci ca niște păduri.Luna-L bătea cu argint pe veștminteArgintându-I pe mâini vechi spărturi.Uimit am sărit de sub pătura sură:– De unde vii, Doamne, din ce veac ?Iisus a dus lin un deget la gurăȘi mi-a făcut semn ca să tac.S-a așezat lângă mine pe rogojină:– Pune-mi pe răni mâna ta !Pe glezne-avea urme de cuie și ruginăParcă purtase lanțuri cândva.Oftând și-a întins truditele oasePe rogojina mea cu libarci.Luna lumina, dar zăbrelele groaseLungeau pe zăpada Lui, vărgi.Părea celula munte, părea CăpățânăȘi mișunau păduchi și guzgani.Am simțit cum îmi cade capul pe mânăȘi-am adormit o mie de ani…Când m-am deșteptat din afunda genună,Miroseau paiele a trandafiri.Eram în celulă și era lună,Numai Iisus nu era nicăiri…Am întins brațele; nimeni, tăcere.Am întrebat zidul: nici un răspuns !Doar razele reci, ascuțite-n unghere,Cu sulița lor m-au străpuns…– Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele.Din lună venea fum de cățui…M-am pipăit… și pe mâinile mele,Am găsit urmele cuielor Lui. ÎNDEMN LA LUPTĂNu dor nici luptele pierdute,nici rănile din piept nu dor,cum dor acele brațe slutecare să lupte nu mai vor. Cât inima în piept îți cântăce-nseamnă-n luptă-un brat răpus ?Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântăcând te ridici cu-n steag, mai sus ?Înfrânt nu ești atunci când sângeri,nici ochii când în lacrimi ți-s.Adevăratele înfrangeri,sunt renunțările la vis. A MAI MURIT ÎNCĂ UNULA mai murit încă unul –cu foamea pe față,cu ochii de ceață,cu mâini ca tutunul.A mai murit încă unuldin nemernica gloatăcare pe rând se gată.Unul câte unul.Trei, șase, opt, zece …A mai murit un mișel.Ce bine de elcă-i liber să plece!Azi n-o să-l mai frigăîn vise de fierenici trup de muiereși nici mămăligă.Ah, Domnul, prea-bunul,îl mângâie foarte.Tovarăși de moarte,poftim încă unul!Lăsați-l să plece!Nu spuneți o vorbă!Ne lasă o ciorbăși-o pâine rece. http://www.buletindecarei.ro/ Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mailPartajează asta:PartajeazăFacebookPinterestEmailListareWhatsApp