A fost prins individul care a spart geamul sediului AUR cu o piatră. Are 34 de ani și este din Cluj-Napoca: „A fost condus la sediul poliției!”

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată, fiind un bărbat de 34 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Ulterior, acesta a fost condus la sediul poliției pentru continuarea verificărilor”, au mai precizat reprezentanții IPJ Cluj.În prezent, cazul este cercetat într-un dosar penal pentru distrugere, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Incidentul a fost condamnat public de reprezentanții AUR Cluj, care au transmis că vandalizarea unui sediu politic reprezintă „un act de intimidare” și nu poate fi considerată o formă legitimă de protest într-o societate democratică.„Spargerea geamurilor și vandalizarea unui sediu politic nu reprezintă un act de democrație, ci o manifestare care contravine valorilor unui dialog civilizat și respectului reciproc”, au transmis reprezentanții filialei clujene. Totodată, aceștia au declarat că incidentul nu îi va intimida și că activitatea partidului va continua în același ritm, în ciuda climatului politic tensionat din ultimele zile.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...