Invazia urșilor lângă Cluj? Ar exista cel puțin doi urși, nu unul singur, în Dezmir: „Există un apel la 112 în acest sens”. A fost emis RO-Alert

Viceprimarul comunei Apahida, Daniel Mariș, a declarat aseară că ursul a fost văzut îndreptându-se spre Corpadea, iar echipele încearcă să îl ghideze spre pădure, departe de case și drumuri circulate. Primărița comunei Apahida, Cristina Belce, spune că o asemenea situație nu a mai existat până acum în zonă.„Suntem în continuare în alertă. Recomandăm oamenilor să nu iasă noaptea”, a transmis edilul. Locuitorii au fost sfătuiți să evite deplasările nocturne, să supravegheze copiii și să anunțe imediat autoritățile dacă observă urme sau noi apariții ale animalelor. Poliția Locală și echipajele de intervenție continuă patrulele, iar întreaga zonă rămâne monitorizată permanent.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...