Anca Buzoianu, întâlnire cu absolvenții UMF Cluj din Marea Britanie: „A fost o reală bucurie”

„A fost o reală bucurie să mă întâlnesc cu absolvenți ai UMF Cluj care lucrează în UK și care și-au construit cariere medicale remarcabile, reprezentând cu profesionalism și excelență școala medicală clujeană. Nu există o bucurie mai mare pentru un dascăl decât aceea de a vedea că studenții săi s-au realizat profesional și fac față cerințelor celor mai performante sisteme de sănătate din lume”, a transmis Anca Buzoianu. Dialogul a evidențiat interesul comun pentru dezvoltarea unor colaborări academice și de cercetare între mediul universitar românesc și diaspora medicală, dar și pentru facilitarea mobilității profesionale internaționale. Unul dintre subiectele importante abordate a fost necesitatea reducerii birocrației în procesul de recunoaștere și echivalare a studiilor medicale, pentru a sprijini cooperarea și integrarea profesională mai eficientă la nivel internațional.Reprezentanții UMF Cluj au subliniat importanța menținerii legăturii cu absolvenții care lucrează în străinătate, aceștia fiind considerați ambasadori ai școlii medicale clujene și ai României în sistemele de sănătate performante din lume.„Relația universității noastre cu absolvenții ei care lucrează în străinătate este foarte importantă pentru comunitatea noastră academică. Dacă în în urmă cu 20 de ani mergeam undeva și spuneam că suntem din România, toți ne aminteau de Hagi și Nadia. Astăzi, oriunde mergem în lume și spunem că suntem români, ni se răspunde “ am un coleg sau o colegă medic din România, este excelent “. Ceea ce fac medicii din diaspora pentru prestigiul țarii noastre este de neprețuit. Acesta este și motivul pentru care , în fiecare an la festivitatea de absolvire este invitat un alumn prestigios al nostru care a reușit să-și valideze cariera în străinătate”, a conchis Anca Buzoianu.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...