Anchetatorii au dat peste un circuit infracțional ascuns în dosarele unor firme de arhivare din Cluj: Prejudiciul ajunge la 1,45 milioane de lei

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că 11 societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul arhivării ar fi pus la punct un mecanism prin care diminuau în mod ilegal obligațiile fiscale față de stat. Concret, firmele ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive pentru servicii de arhivare care nu au existat în realitate și ar fi ascuns o parte din veniturile realizate. Pe lângă evaziunea fiscală, anchetatorii susțin că unele bunuri au fost și sustrase din cadrul societăților vizate.Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 1.450.000 de lei.Activitățile de percheziție au beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj, al polițiștilor de la IPJ Ilfov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, precum și al Brigăzii de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din cadrul DGPMB.Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau luarea măsurilor asigurătorii sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală și nu aduc atingere principiului prezumției de nevinovăție.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...