Atenție dacă mergi la meci sâmbătă! Restricții de circulație la Cluj Arena de la ora 19:00: Ce nu ai voie să aduci în stadion

Jandarmeria recomandă suporterilor să plece din timp spre stadion, având în vedere că aglomerările la intrare sunt posibile, mai ales în apropierea orelor de meci.Agenții de pază vor efectua control corporal preventiv și al bagajelor la toate punctele de acces. Pe lista obiectelor interzise se află băuturile alcoolice, materialele pirotehnice și orice obiecte care pot pune în pericol siguranța celorlalți spectatori.De asemenea, sunt interzise bannerele, inscripțiile sau orice materiale vizuale care incită la ură, discriminare sau violență.Spectatorii sunt obligați să ocupe locurile înscrise pe bilete și nu au voie să se deplaseze dintr-un sector în altul. Scările dintre sectoare trebuie păstrate libere în orice moment.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop" Cluj-Napoca va acționa atât pe traseele de acces spre stadion, cât și în interiorul arenei. Jandarmii vor efectua înregistrări video și fotografii pentru identificarea persoanelor care încalcă ordinea publică.Potrivit mesajului, măsurile vizează monitorizarea și însoțirea suporterilor la și de la stadion, controlul accesului, precum și gestionarea oricăror incidente care ar putea apărea pe parcursul partidei.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...