Bucurie imensă pentru copiii dintr-o comună din Cluj: Primarul le-a oferit gratuit piscina lui și cursuri cu instructor dedicat! Prima zi: „A fost de vis!”

Primarul comunei Vultureni, Paul Cecan, a decis să își deschidă din nou piscina personală pentru cei mici, subliniind importanța investițiilor în educația și dezvoltarea copiilor din mediul rural.„Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care noi, cei din administrația locală, le putem face este pentru copii și pentru vârstnici. În continuare, la fel cum am început acum patru ani, continuăm cursurile de înot gratuite pentru copiii din comuna Vultureni”, a transmis edilul pentru Știri de Cluj.În acest an, programul se desfășoară cu sprijinul lui Vlad Persa, localnic din comună, care se ocupă de partea practică a cursurilor și de coordonarea copiilor în apă.Potrivit organizatorilor, prima zi de înot a decurs în condiții foarte bune, copiii fiind entuziasmați de experiență și de posibilitatea de a învăța gratuit să înoate într-un cadru organizat.
Programul va continua pe tot parcursul verii, iar participarea este gratuită pentru toți copiii din comună, în funcție de înscrieri și de disponibilitatea locurilor.
Inițiativa rămâne una rar întâlnită la nivel local, fiind apreciată de părinți pentru impactul direct asupra copiilor și pentru oportunitatea de a învăța o abilitate esențială într-un mod accesibil și sigur.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...