Bugetul Companiei de Apă Someș, aprobat după tensiuni uriașe în Consiliul Județean Cluj: „Banii se duceau pe apa sâmbetei”

Consilierul județean Bashar Molhem, președintele Comisiei de buget-finanțe, a declarat că, în urma discuțiilor cu conducerea companiei, au fost identificate economii importante.„După doar două întâlniri cu conducerea Companiei am reușit să găsim 14 milioane de lei care, practic, urmau să se ducă pe apa sâmbetei. Sunt convins că am fi putut găsi mult mai mult, dar pentru asta ar fi fost nevoie de mai mult timp”, a spus acesta. Potrivit lui Molhem, directorul general al companiei, Călin Neamțu, și-ar fi asumat ca până la finalul anului să înceteze contractele pensionarilor speciali și să desființeze direcția de comunicare din cadrul companiei.Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a subliniat că analiza bugetului nu a avut caracter politic, ci a urmărit verificarea unor cheltuieli considerate nejustificate.
„Instituțiile subordonate trebuie să înțeleagă că adoptarea bugetului nu va mai fi o formalitate. Îi felicit pe colegii noștri care au început să analizeze foarte bine bugetele”, a declarat Tișe.Acesta a adăugat că nimeni din cadrul CJ Cluj nu are ceva împotriva conducerii sau angajaților companiei, însă consilierii județeni au obligația de a cere explicații și documente atunci când analizează bugetele instituțiilor aflate în subordine.CITEȘTE ȘI: VIDEO. Compania de Apă spulberată în CJ Cluj: 28 angajați la comunicare, 37 au pensie și salariu, buget uriaș de bonusuri: „Nu susțin băieții destepți”
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...