Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare

În data de 31.10.2026 expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru Zonele B+C, delimitate de străzile: Gării, Arţarilor, Cuza Vodă, Zefirului, Colibiţei (Bl.: 2;4;6;8;10;12;14;16), Aleea Tihuţa, Andrei Mureşanu (Bl. 6;8) şi B-dul Decebal.
În conformitate cu art. 38 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare amenajate în parcările de reşedinţă din municipiul Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr.54/26.03.2025 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare, ”La expirarea perioadei de valabilitate a utilizării locului de parcare de reşedinţă, aceasta se va prelungi cu încă 12 luni, cu condiţia achitării tarifului aprobat/licitat pentru perioada următoare, conform noilor prevederi, excepție fac locurile de parcare atribuite persoanelor fizice/juridice pentru al doilea sau al treilea autoturism (sau mai multe) care devin libere la expirarea valabilității acestora și urmează să fie atribuite prin procedura aprobată prin regulament, procedură la care pot participa și persoanele care le-au deținut anterior, dacă mai îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulament.”Achitarea tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz, se poate face la casieria Direcţiei de Infrastructură și Servicii Bistrița, Str. Cuza Vodă Nr. 17A, cu cash/card, doar în baza certificatului de înmatriculare cu I.T.P-ul valabil, sau prin transfer bancar până la data expirării perioadei de valabilitate a locului de parcare în contul RO98TREZ10121E335000XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bistrița, CUI 25503261 – Direcția de Infrastructură și Servicii Bistrița, și transmiterea certificatului de înmatriculare, din care să reiasă faptul că autoturismul pentru care este atribuit locul de parcare are I.T.P-ul valabil, pe adresa de e-mail a Primăriei municipiului Bistrița.
În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent acestuia până la data de 31.10.2026, conform HCL nr. 54/26.03.2025, va pierde dreptul de prelungire a utilizării locului de parcare, acesta va fi declarat liber și se va atribui altor persoane fizice/juridice.
Notă 1: în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat chitanţa, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare, orice alte modificări trebuie anunțate.
Notă 2: în cazul în care s-a schimbat numărul de telefon mobil vă rugăm să îl comunicaţi pe cel actual.
Notă 3: în cazulpensionarilorcu pensia medie (soț+soție) sub salariul minim net pe economie, pentru a beneficia de 50% reducere, este necesară depunerea cupoanelor de pensie în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
Notă 4: în cazul persoanelor încadrate într-un grad de handicap sau care au în întreținere o astfel de persoană, pentru a achita tariful de 1 leu în continuare, este necesară depunerea certificatului de încadrare în grad de handicap în copie ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 19.10.2026 – 23.10.2026Întreţinere imobile, străzi şi mobilier urban Infrastructură verde Întreținere instalații Deratizare, dezinsecție, dezinfecție Dezinsecție/ deratizare / verificări deratizare Luni Marți Miercuri Joi Vineri
19/10/2026Se pot face înscrieri la cursurile de organizate la Centrul Comunitar pentru TineretÎncepând din 16 octombrie se pot face înscrieri la cursurile de pregătire pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret, str. Liviu Rebreanu, nr. 18.Participarea la cursurile…
16/10/2026Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcarePrimăria municipiului Bistrița organizează ședinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare, zona A , delimitată de străzile: Someșului, Împăratul Traian (bl. 28, 46, 46A, 52, 54 și 58), Dragoș…
16/10/2026Concurs „Cartierul meu ideal”Primăria municipiului Bistrița și Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița invită elevii din clasele pregătitoare–IV și V–VIII, din unitățile de învățământ din municipiul Bistrița, să își imagineze cartierul în care și-ar…
16/10/2026Consiliul Local al municipiului Bistriţa este convocat în şedinţă extraordinarăConsiliul local al municipiului Bistrita este convoacat în şedinţă extraordinară, în data de 19 octombrie 2026, ora 15.00. Şedinţa va avea loc prin mijloace electronice de comunicare, respectiv prin intermediul…
15/10/2026Direcţia de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 12.10.2026 – 16.10.2026Imobile, străzi şi mobilier urban Infrastructură verde Întreținere instalații Deratizare, dezinsecție, dezinfecție Deratizare, verificări deratizare Luni Marți Miercuri Joi Vineri
12/10/2026Sursa originală
Citește la sursa originalăLa curent cu ultimele articole
Căutați pe site ...
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată. Luni...
Ziua fără autoturism 22 septembrie 2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Ziua fără autoturism 22 septembrie 2026Ziua fără autoturism 22 septembrie 202621/09/2026 Mobilitate durabilă pentru ae...
Concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical
Primăria Bistrița-Anunțuri-Concurs pentru ocuparea unui post de asistent medicalConcurs pentru ocuparea unui post de asistent medical28/09/2026 D...
Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Direcția de Infrastructură și Servicii – intervenții programate în săptămâna 28 septembrie – 2 octombrie 2026Direcția...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...
Granturi de până la 267.000 de lei: Primele contracte din programul SME Eco-Tech au fost semnate
Primele 41 de acorduri de finanare din SME Eco-Tech au fost semnate, a transmis ministrul interimar al Economiei. Bilanul dosarelor: 140 de pro...