Cinci bătăuși din cei 9 implicați în scandalul din Apahida, reținuți de poliție. S-au bătut ca-n Vestul Sălbatic și au băgat patru oameni în spital!

În urma activităților investigativ-operative și a probatoriului administrat, față de cei cinci a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și violare de domiciliu. Mai mult, în cazul a trei dintre aceștia, anchetatorii au reținut și infracțiunea de lovire sau alte violențe.Pe baza probelor strânse până în prezent, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, cei cinci fiind introduși într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.Bătaia a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:30, când o femeie de 35 de ani a apelat numărul unic de urgență 112 și a anunțat că pe o stradă din Apahida se desfășoară un conflict violent în care este implicat și soțul său.La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și două echipaje ale Grupării de Jandarmi Mobile pentru a aplana conflictul.
Primele cercetări au arătat că în altercație au fost implicate două grupuri formate din nouă persoane. Primul grup era alcătuit din patru bărbați cu vârste între 24 și 31 de ani și un minor de 15 ani, iar cel de-al doilea din trei bărbați cu vârste între 33 și 37 de ani și un minor de 17 ani.Anchetatorii susțin că scandalul ar fi izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între cele două tabere, conflictul fiind amplificat de consumul de alcool. Tensiunile au degenerat rapid într-o bătaie generalizată, cu lovituri aplicate de ambele părți și distrugeri produse în timpul confruntării.În urma încăierării, patru persoane au fost rănite și au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la o unitate spitalicească din Cluj-Napoca.Inițial, doi dintre participanții la scandal, în vârstă de 29 și 33 de ani, au fost conduși la sediul poliției pentru audieri. Pe măsură ce ancheta a avansat, oamenii legii au extins cercetările și au decis reținerea altor participanți implicați în conflict.Cercetările continuă sub coordonarea procurorului competent pentru stabilirea exactă a rolului fiecărei persoane și pentru luarea măsurilor legale care se impun.Polițiștii precizează că efectuarea urmăririi penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal și nu înfrâng principiul prezumției de nevinovăție.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...