Cine ar putea deveni noul premier al României? Nume-surpriză și negocieri tensionate la Cotroceni după căderea Guvernului Bolojan

Criza politică a început oficial pe 5 mai, atunci când Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în Parlament prin moțiune de cenzură, cu 281 de voturi „pentru”. De atunci, executivul funcționează în regim interimar, iar negocierile dintre partide nu au dus încă la formarea unei majorități clare.Președintele Nicușor Dan a convocat deja mai multe runde de consultări la Palatul Cotroceni și a transmis că discuțiile vor continua până la formarea unei „majorități solide, pro-occidentale”.Sursele politice susțin că președintele analizează trei variante principale pentru șefia viitorului Guvern.Primul nume vehiculat este cel al lui Radu Burnete, actual consilier prezidențial. Acesta nu este membru al niciunui partid politic, ceea ce îl transformă într-o posibilă variantă de compromis într-un moment în care partidele par să aibă dificultăți în găsirea unei formule comune.
Imaginea de tehnocrat și apropierea de administrația prezidențială îl fac una dintre surprizele acestor negocieri.Un alt nume discutat este Eugen Tomac, președintele PMP și europarlamentar. Tomac este și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, iar apropierea dintre cei doi alimentează speculațiile privind o eventuală nominalizare. Experiența sa politică și profilul pro-european îl poziționează ca o variantă luată serios în calcul în contextul actual.Al treilea nume vehiculat este Alexandru Nazare, actual ministru interimar al Finanțelor. Nazare este perceput drept una dintre figurile cu experiență administrativă și economică importantă, iar într-o perioadă marcată de incertitudini financiare și presiuni bugetare, profilul său devine relevant pentru negocierile politice.În paralel cu discuțiile de la Cotroceni, în interiorul PNL apar deja tensiuni și scenarii complicate. Potrivit unor surse liberale, partidul nu ar fi dispus să voteze un guvern care ar putea fi controlat indirect de PSD prin ministere-cheie.Mai mult, în interiorul liberalilor există temeri că actuala formulă politică ar putea fi construită pentru a eșua rapid, astfel încât Nicușor Dan să forțeze ulterior o nouă formulă de guvernare în care PNL să revină la putere, însă fără Ilie Bolojan. Aceste informații nu au fost confirmate oficial, dar ele arată tensiunea din spatele „cortinelor” trase.Potrivit acelorași surse politice, președintele Nicușor Dan ar urma să organizeze noi consultări cu liderii partidelor chiar în cursul zilei de marți. Până în acest moment, Administrația Prezidențială nu a făcut un anunț oficial în acest sens, însă negocierile continuă într-un ritm intens.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...