Clujul intră în lupta împotriva traficului de minori: Polițiști, asistenți sociali și cadre didactice, chemați la formare în cadrul unui nou proiect

La nivel național, implementarea este asigurată de World Vision România împreună cu Asociația eLiberare, FONPC, Fundația Terre des hommes România și Code for Romania, în coordonare cu ANITP, ANPDCA și Poliția Română.Dincolo de protocol, lucrurile au început deja să se miște. O primă sesiune de formare interinstituțională dedicată aplicării Mecanismului Național de Identificare și Referire a victimelor traficului de persoane a fost demarată în județ.La această formare au participat specialiști din DGASPC, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul Școlar Județean, dar și reprezentanți ai Serviciului de Probațiune, ITM, Serviciului de Evidență a Populației și ai unor ONG-uri locale.Pe termen scurt, prefectura și-a asumat mai multe direcții: sprijinirea planului județean de acțiune în domeniul anti-trafic, identificarea nevoilor locale, semnarea unui protocol de colaborare cu World Vision România și organizarea, în iulie, a unei ședințe de coordonare cu toți factorii implicați.
Proiectul e structurat pe patru axe: prevenire, protecție, justiție și parteneriate. Practic, asta înseamnă campanii de conștientizare în comunități vulnerabile, formare pentru profesionișii din prima linie — cadre didactice, polițiști, asistenți sociali, medici — și dezvoltarea unei rețele de psihologi specializați în terapia traumei.Se lucrează și la un instrument de tip „Heat Map" pentru identificarea zonelor și factorilor de risc, precum și la consolidarea rolului de Child Advocate în procedurile judiciare care implică copii victime.„Siguranța și protecția copiilor noștri reprezintă o prioritate absolută. Fenomenul traficului de minori cere o reacție rapidă, dar mai ales coordonată. Nicio instituție nu poate duce singură această luptă", a declarat prefectul Maria Forna.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...