Clujul strălucește în Europa! Un profesor de la UBB Cluj a fost ales într-una dintre cele mai prestigioase academii științifice din lume

Profesorul Silaghi-Dumitrescu este, de asemenea, președinte al Consiliului Științific al UBB (din 2012), director al Centrului pentru Strategie Universitară (din 2020) și coordonator al Oficiului pentru Știință Deschisă (din 2024), având o contribuție constantă atât la dezvoltarea cercetării, cât și la consolidarea politicilor instituționale ale Universității. Alegerea sa în European Academy of Sciences and Arts consolidează contribuția comunității academice UBB la dezvoltarea științei la nivel național și european”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David.Fondată în 1990, cu sediul la Salzburg, European Academy of Sciences and Arts (EASA) reunește aproximativ 2.000 de membri din întreaga lume – cercetători, artiști și experți de marcă. Academia este organizată în șapte clase academice: Științe Umaniste, Medicină, Arte, Științe ale Naturii, Științe Sociale, Drept și Economie, Științe Tehnice și de Mediu, respectiv Religii ale Lumii. În zona de științe, academia este foarte bine reprezentată, incluzând peste 30 de laureați ai Premiului Nobel, selectați printr-un proces riguros de nominalizare și evaluare inter pares în trei trepte.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...