Sari la conținut
·
Mesagerul — Știri care contează
Actualitate

Consiliul Județean Cluj a deschis sesiunea de finanțări nerambursabile pentru proiectele dedicate comunității. Sunt alocați peste 6 milioane de lei

A Scris de Administrator
Consiliul Județean Cluj a deschis sesiunea de finanțări nerambursabile pentru proiectele dedicate comunității. Sunt alocați peste 6 milioane de lei
Consiliul Județean Cluj a deschis sesiunea de finanțări nerambursabile pentru proiectele dedicate comunitățiiConsiliul Județean Cluj a dat startul perioadei de depunere a cererilor pentru finanțările nerambursabile aferente anului 2026, destinate organizațiilor neguvernamentale și entităților publice care desfășoară proiecte în domeniul tineretului, sportului, culturii și cultelor religioase.





Solicitările pot fi depuse exclusiv online, prin intermediul aplicației „Ghișeul Unic”, începând de luni, 18 mai 2026, până marți, 2 iunie 2026, ora 24:00. Potrivit autorităților județene, fondurile sunt destinate proiectelor cu impact pozitiv asupra comunității clujene, iar instituțiile eligibile sunt încurajate să depună cât mai multe inițiative.Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis că administrația județeană își propune să sprijine proiectele care aduc beneficii concrete clujenilor și contribuie la dezvoltarea comunității.Pentru anul 2026, Consiliul Județean Cluj a alocat:


Toate informațiile privind condițiile de eligibilitate și depunerea proiectelor sunt disponibile pe site-ul oficial al instituției.

La curent cu ultimele articole