Copiii Clujului vor avea mai multă mâncare sănătoasă în școli și grădinițe, direct de la producătorii locali. Autoritățile și fermierii caută soluții

În cadrul evenimentului au avut loc mai multe sesiuni de lucru dedicate relației dintre producători și instituțiile publice, dar și modului în care pot fi adaptate licitațiile publice pentru a permite o colaborare mai eficientă cu fermele locale. Reducerea risipei alimentare și dezvoltarea unor lanțuri scurte de aprovizionare au fost printre cele mai importante teme discutate.Întâlnirea a avut ca punct de plecare strategia europeană „Farm to Fork”, una dintre principalele direcții ale Uniunii Europene privind transformarea sistemelor alimentare și reducerea impactului asupra mediului. Participanților le-au fost prezentate și alte inițiative europene precum SIRACE-ROMD, Pactul European pentru Climă sau Soil Tribes, proiecte care urmăresc dezvoltarea unei agriculturi mai sustenabile și mai rezistente în fața schimbărilor climatice.Evenimentul a inclus și sesiuni de tip „Train the Trainers”, dedicate schimbului de bune practici și dezvoltării unor instrumente de lucru pentru comunitățile locale și instituțiile implicate. În România, proiectul este implementat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Asociația Clujul Sustenabil și Agenția Metropolitană Brașov pentru Dezvoltare Sustenabilă, iar mesajul transmis la finalul evenimentului a fost unul clar: fără colaborare între administrații, fermieri și comunitate, construirea unui sistem alimentar sustenabil și rezilient va deveni tot mai dificilă în următorii ani.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...