Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, s-a supărat pe Bolojan că nu a fost invitat la aniversarea a 151 de ani de existență a partidului: „Nu contează”

„A fost frumos. Dacă propaganda bolojenist-soroșistă i-a reproșat lui N. Dan că a formulat câteva (timide) critici la adresa Europei chiar de ziua ei, de data aceasta hârdăul cu ocări revărsat de dl. Tănase a fost primit cu mare mulțumire. De ce? Din talentul multora dintre noi, românii, de a uita sau nega tot ce e istorie, de a nu asuma nimic din cele rele, de a nu recunoaște nimic din cele bune și de a începe mereu de la zero. „Revoluții”, „reforme”, „democrație”, „stat de drept”, „bună guvernare”, „respect pentru români”, bla-bla. Toate încep cu fiecare „salvator” care se naște pe plaiurile țării”, a transmis Antonescu. Totodată, el a mai precizat că PNL a existat și guvernat și înainte de „iluminarea bolojenistă”, dar astfel de lucruri se uită, iar ceea ce contează e doar prezentul creionat de cei care conduc partidul. „Nu contează că acest PNL a existat, a guvernat, a modernizat și reformat câte ceva și înainte de iluminarea bolojenistă (chiar și cu dl. Bolojan în rândurile sale). Nu contează că a fost, în CDR, co-autor al primelor mari reforme în România post-comunistă și al orientării decisive spre Vest. Nu contează că un guvern PNL (Tăriceanu) a luat măsuri fundamental liberale și reformatoare (vezi doar cota unică de impozitare) și a încheiat cu succes aderarea României la UE. Nu contează că un PNL singur (nu „breloc”) a fost capabil să mă susțină, în 2009, împotriva a doi coloși electorali (Băsescu/servicii/DNA/PD, de o parte, un enorm PSD de alta) și am obținut, totuși, 20% la prezidențiale. (...) Nu contează că atunci când comportamentul conducerii PSD (Ponta-Ghiță) a devenit inacceptabil, am avut curajul să conving PNL să ieșim de la guvernare, să îmi asum personal eșecul unui mare proiect și să las un PNL capabil să fuzioneze prin absorbție cu o forță ca PDL și apoi să câștige alegerile prezidențiale din 2014. Nu contează nimic. Istoria PNL e făcută de propaganda zilei. Totul începe azi, iar „mizeria” asta de PNL va deveni (după ce va fi curățată de către Ciucu) demnă de măreția lui Bolojan și va face „modernizare” și „reformă” în România”, a transmis Antonescu.
În încheierea mesajului, Crin Antonescu a transmis 2 întrebări pentru toți liberalii. „Doar două întrebări, dacă permiteți, după frumoasa festivitate:1. Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni? Când ați spus ceva, oricât de puțin, oricât de slab? Când ați piuit ceva?2. Dacă PNL a fost „breloc” până la această „revoluție”, adică aproape un an, în timp ce erai prim-ministru (având și Finanțe, Interne, Fonduri Europene, ca să nu mai pun Externe, Apărare și pe dna Gheorghiu), cum de nu te retragi din politică, Ilie Bolojan? Să înțeleg că rămâneai să conduci „brelocul” dacă nu te dădeau pesediștii și Parlamentul afară?Sigur că sunt doar întrebări retorice. Ciucu, Bolojan și foștii „lingători de clanțe”, transformați brusc în „reformatori” și aprinzători de „lumini”, merg înainte. Și-au recâștigat „demnitatea” și „sufletul”. Înțeleg că voi, foștii mei colegi, nu-i puteați pune aceste întrebări lui Bolojan. Dar măcar un „sictir” sănătos putea să-i adreseze cineva conului Stelică. Poate data viitoare. La mulți ani”, a conchis Antonescu
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...