Daniel David dezvăluie de ce a vrut să taie bursele studenților. Criza nemaivăzută care putea împinge România în „junk”: „Aveam risc de blocaj”

Daniel David a ținut să sublinieze încă de la început că nu a făcut parte din jocurile politice și că deciziile luate au avut la bază contextul economic extrem de dificil prin care trecea România. „Eu am fost totuși în zona tehnocrată, n-am fost angajat politic, n-am participat la discuțiile politice niciodată”, a declarat acesta.Fostul ministru spune că, pentru el, prioritatea principală a fost protejarea sistemului educațional într-un moment în care România risca probleme financiare mult mai grave decât reducerea unor beneficii.Rectorul UBB a explicat că măsurile contestate de studenți și de mediul universitar au fost luate într-un context de criză bugetară severă și că, în opinia sa, sistemul educațional a reacționat responsabil. „Eu am spus că educația a luat măsurile care trebuiau luate în situație de criză bugetară. Și din momentul respectiv trebuie să se stabilizeze și să crească”, a afirmat Daniel David.Acesta a recunoscut însă că și-ar fi dorit ca învățământul superior să fie protejat mai bine și a admis că universitățile au fost afectate suplimentar în 2026. „Mi-ar fi plăcut să nu fie afectat învățământul superior. A fost afectat în plus în 2026”, a spus rectorul UBB.Daniel David susține că una dintre cele mai importante mize pentru viitorul educației românești este atragerea de resurse financiare suplimentare și eliminarea risipei din sistem. Fostul ministru a vorbit și despre reformele implementate în perioada mandatului său, afirmând că acestea au redus problemele legate de gestionarea banilor din Educație. „Acum nu mă tem să aducem bani în sistem, fiindcă nu mai merg prin diverse găuri negre. Multe au fost închise. Sistemul are nevoie de resurse”, a explicat acesta.Declarația vine într-un moment în care măsurile fiscale adoptate în ultimii ani au generat nemulțumiri în rândul studenților, în special după modificările legate de burse și finanțarea universităților.Poate cea mai puternică declarație a conferinței a fost cea legată de situația economică tensionată prin care trecea România în perioada în care Daniel David făcea parte din Guvern. Acesta a dezvăluit că Executivul era sub presiunea evaluărilor venite din partea marilor agenții de rating internaționale, iar o retrogradare în categoria „junk” ar fi avut efecte dramatice pentru economie. „Știam că vin evaluările agențiilor de rating, cum ar fi S&P. Dacă ne băgau în junk aveam o problemă majoră, nu doar cu a da unele burse sau a acoperi unele lucruri, aveam probleme cu un blocaj financiar”, a declarat Daniel David.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...