Directorul general al DGASPC Bihor, mutat temporar din funcție pe durata cercetării disciplinare

Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a dispus luni, 12 octombrie 2026, mutarea temporară a domnului Lucian-Călin Puia din funcția de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, pe perioada cercetării administrative. Măsura produce efecte începând cu data de 13 octombrie 2026.
Decizia a fost luată la propunerea comisiei de disciplină constituită la nivelul Consiliului Județean Bihor, care are în lucru două cercetări disciplinare privind directorul general al DGASPC Bihor. Comisia a reținut că, prin poziția ierarhică deținută și prin accesul la documentele și personalul instituției, directorul general ar putea influența desfășurarea cercetării.
Prima cercetare are la bază sesizarea formulată de președintele Consiliului Județean Bihor în luna ianuarie 2025, în urma raportului comisiei de verificare privind sponsorizarea cu carne de bizon primită de DGASPC Bihor.
A doua cercetare a fost declanșată în luna iulie 2026, în urma sesizării transmise de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, referitoare la îndeplinirea doar parțială a măsurilor dispuse în urma controlului efectuat la DGASPC Bihor în anul 2025.
Măsura are caracter preventiv și temporar, nu reprezintă o sancțiune disciplinară și nu anticipează concluziile cercetării. Pe durata acesteia, domnul Puia va ocupa o funcție publică de execuție în cadrul DGASPC Bihor, cu menținerea drepturilor salariale, conform legii.
Începând cu 13 octombrie 2026, atribuțiile funcției de director general vor fi exercitate temporar de doamna Roxana-Aurelia Urs-Ojică, inspector în cadrul DGASPC Bihor, care îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea funcției.
Consiliul Județean Bihor va prezenta public rezultatul cercetărilor disciplinare la finalizarea lor.
Sursa originală
Citește la sursa originalăLa curent cu ultimele articole
Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Parcări de reședință pentru care expiră perioada de utilizareParcări de reședință pentru care expiră perioada de utili...
Căutați pe site ...
Primăria Bistrița-Anunțuri-Posturi vacantePosturi vacanteConcurs de recrutare în vederea examinării candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţie...
Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare
Primăria Bistrița-Anunțuri-Şedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcareŞedinţa de atribuire / licitaţie locuri de parcare16/10/2026...
Lucrări finalizate | Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată. Luni...
Ziua fără autoturism 22 septembrie 2026
Primăria Bistrița-Anunțuri-Ziua fără autoturism 22 septembrie 2026Ziua fără autoturism 22 septembrie 202621/09/2026 Mobilitate durabilă pentru ae...
Concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical
Primăria Bistrița-Anunțuri-Concurs pentru ocuparea unui post de asistent medicalConcurs pentru ocuparea unui post de asistent medical28/09/2026 D...
Tech
Zalando își consolidează divizia B2B prin numirea lui Tom Christenson în rolul de Senior Vice President
Tom Christenson se altur Zalando în rolul de Senior Vice President B2B, aducând o experien solid în dezvoltarea i scalarea businessurilor i marke...
Un bărbat a lăsat un asistent AI să negocieze o vânzare. Noaptea, un necunoscut a apărut la ușa casei sale
Matt Robb, creator de coninut din Toronto, a decis s testeze Muse, noul agent AI dezvoltat de Meta, pentru a vedea dac îl poate scuti de negocier...
O soluție inovatoare ar putea combate criza apei în regiunile izolate. Tehnologia care ar putea schimba totul
Cercettorii de la Universitatea Murdoch, din Australia, au demonstrat potenialul unei tehnologii de desalinizare de mici dimensiuni, capabile s f...
Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România
Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicaii cuantice din regiune i unul dintre cele mai mari din UEClassiq, o companie de top î...
România, în topul țărilor europene la achiziția de produse electronice accesibile
Cu ocazia Zilei Internaionale a deeurilor electrice si electronice, campania iniiat de WEEE Forum îi îndreapt atenia in acest an asupra creterii...
Granturi de până la 267.000 de lei: Primele contracte din programul SME Eco-Tech au fost semnate
Primele 41 de acorduri de finanare din SME Eco-Tech au fost semnate, a transmis ministrul interimar al Economiei. Bilanul dosarelor: 140 de pro...