Dispariția lebedelor de pe Someș i-a pus pe jar pe clujeni, care se tem că au fost luate. Ce spun experții: „Nu avem motive să ne gândim la acest scenariu”

Așadar, până la proba contrarie, cetățenii care iubesc animalele nu trebuie să intre în panică. „Nu cred în această teorie, cunoscând Clujul. A existat, într-adevăr, un caz la Argeș acum un an când lebedele din zona râului Argeș au fost luate, însă aici nu cred că avem motive reale să ne gândim la acest scenariu”,a declarat pentru Știri de Cluj, Claudiu Olenici, reprezentant al Organizației pentru Protectia Mediului si Combaterea Braconalujui - Transylvania Wildlife Rescue.Cel mai probabil păsările au migrat, astfel că sunt căutate în aval. „Putem spune că pe sectorul Someșului Mic în zona centrală nu mai sunt. Dar de la strada Oașului în aval este posibil”, a mai declarat Olenici. În 2025, două lebede albe erau salvate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov dintr-o gospodărie din comuna Copăceni. Suspecții, mai mulți tineri cu vârste între 21 și 33 de ani, s-au ales cu dosare penale, mai exact 5 la număr. „Polițiștii au preluat lebedele și le-au încredințat reprezentanților unui centru de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice, care le va acorda toate îngrijirile necesare până când acestea vor putea să se reintegreze în mediul lor natural. În cauză, față de cele 5 persoane cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, bănuite de comiterea faptelor, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «rănirea animalelor cu intenție» și uciderea sau capturarea intenționată, indiferent de metoda utilizată, sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, transmiteau atunci autoritățile.Autoritățile reamintesc că lebedele sunt protejate prin lege și este interzisă de lege uciderea sau capturarea acestora, indiferent de metoda utilizată, perturbarea habitatului lor, deteriorarea sau distrugerea cuiburilor.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...