Doar patru elevi din județul Cluj au luat nota 10 la BAC. Denisa Bobiș, din Câmpia Turzii, face parte din careul de ași. A fost felicitată chiar de primar

Liceul Teoretic Pavel Dan a fost prezent și apreciat prin diploma de excelență acordată directorului școlii, doamna Popa Daniela Cristina pentru performanțele manageriale obținute în anul școlar 2024-2025. Reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, inspectori școlari, directori, cadre didactice, elevi și părinți au apreciat prin aplauze momente artistice de excepție, oferite de elevii școlilor vocaționale din Cluj-Napoca.Distincțiile acordate au reflectat atât efortul constant al celor din învățământul preuniversitar, cât și recunoașterea rolului fundamental al educației în dezvoltarea comunității. Felicitări Inspectoratului Școlar județean Cluj pentru organizarea Galei Învățământului Preuniversitar Clujean- ediția 2025, un eveniment de înaltă clasă care celebrează excelența și valorile educației clujene. Felicitări doamnei director, Daniela Cristina Popa”, transmiteau reprezentanții Liceului „Dan Pavel” în acel moment.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...