După 11 ani la conducerea Operei Cluj, Florin Estefan contestă nota care îi încheie mandatul: „Este profund nedrept”

„Rezultatul primit – 6,95, cu doar 0,05 sub pragul prevăzut de lege pentru continuarea mandatului – este, în opinia mea, profund nedrept și în totală contradicție cu realitatea activității desfășurate, cu rezultatele instituției și cu evoluția extraordinară a Operei clujene din ultimii ani”, a transmis Florin Estefan. Fostul manager afirmă că a contestat procedura de evaluare, invocând vicii de procedură și lipsa de imparțialitate a unui membru al comisiei. Contestația sa a fost însă respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii.În aceste condiții, Florin Estefan a decis să se adreseze instanței de judecată.„Am decis să fac pașii procedurali în justiție, din respect pentru adevăr, pentru munca unei întregi echipe și pentru principiul unei evaluări corecte și transparente”, a precizat acesta.
În mesajul său, Estefan trece în revistă principalele realizări ale mandatului său, amintind dezvoltarea unor proiecte artistice importante, extinderea colaborărilor internaționale, atragerea de investiții, renovarea unor spații aflate în administrarea Operei și obținerea terenului de pe Valea Gârbăului, intabulat pe numele instituției.Totodată, el susține că în ultimul an și jumătate a fost ținta unei campanii de denigrare care ar fi avut scopul de a-i afecta imaginea profesională și instituțională. În ciuda rezultatului evaluării, Florin Estefan a anunțat că va rămâne în cadrul instituției în funcția de director artistic până la pronunțarea instanței, pentru a contribui la menținerea stabilității și continuității activității Operei.„Am acceptat să rămân în continuare parte din echipă, asumându-mi rolul de director artistic”, a declarat acesta.La final, Florin Estefan a transmis mulțumiri colegilor, colaboratorilor, sponsorilor și publicului care i-au fost alături de-a lungul celor 11 ani petrecuți la conducerea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.„Dacă întreaga mea muncă și implicare au avut un rost, viitorul o va demonstra”, a concluzionat Florin Estefan.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...