Emoții uriașe la UMF Cluj! Aproape 1.200 de candidați și-au testat cunoștințele la simularea examenului de admitere

Pentru mulți dintre participanți, aceasta a fost prima experiență reală într-un cadru asemănător examenului oficial de admitere.Simularea a reprezentat mai mult decât un simplu test. Pentru elevii veniți la Cluj-Napoca, evenimentul a fost o oportunitate de a vedea concret ce înseamnă presiunea unui concurs extrem de competitiv. După lunile de pregătire și participarea la cursurile organizate de universitate, candidații au avut ocazia să își verifice nivelul cunoștințelor în condiții apropiate de examenul real.Reprezentanții universității au transmis că simularea este gândită tocmai pentru a-i ajuta pe viitorii studenți să se familiarizeze cu atmosfera concursului și să își gestioneze mai bine emoțiile.An de an, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca rămâne una dintre cele mai dorite universități medicale din România, atrăgând candidați din toate colțurile țării. Concurența este una ridicată, iar admiterea la specializările medicale presupune luni întregi de studiu intens și pregătire constantă.Pentru mulți dintre participanți, simularea a fost și un test psihologic important:La finalul simulării, reprezentanții universității au transmis un mesaj de susținere pentru toți cei care își doresc să devină studenți ai instituției.„Le dorim mult succes tuturor celor care se pregătesc să devină studenți la UMF Cluj!”, au transmis reprezentanții universității.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...