Expertul care trage alarma: România tratează energia cu ordonanțe de urgență, în timp ce UE cere reguli clare. „Amenzile pot fi plătite”

„Nicio companie nu poate planifica investiții de miliarde de euro într-un mediu în care o ordonanță de urgență poate modifica radical condițiile economice ale unui proiect", avertizează Chisăliță.Expertul recunoaște că intervențiile din perioada crizei energetice au avut o justificare parțial legitimă, protejarea consumatorilor. Însă ceea ce trebuia să fie temporar a devenit, în practică, un model de guvernare: plafonări, obligații de vânzare la preț fix, restricții indirecte la export, modificări legislative succesive. Rezultatul: o piață tot mai impredictibilă.Procedurile deschise de Comisia Europeană privind piața gazelor și a energiei electrice nu sunt dispute tehnice, explică Chisăliță. Ele pun în discuție principiile de bază ale pieței europene, prețuri formate liber, circulație liberă a energiei, concurență nedistorsionată.România se află, în acest moment, într-o poziție paradoxală: solicită investiții masive în producție, rețele și stocare, dar transmite simultan investitorilor că regulile se pot schimba peste noapte. La problemele de reglementare se adaugă și altele: proceduri de autorizare lente, dificultăți de racordare la rețea, capacitate instituțională limitată și întârzieri în implementarea regulilor privind eficiența energetică și regenerabilele.
Chisăliță menționează și noile reguli REMIT ale UE, prin care sunt monitorizate manipularea pieței, raportarea insuficientă a tranzacțiilor și lipsa supravegherii eficiente. România nu se află deocamdată în centrul acestor investigații, dar expertul avertizează că vulnerabilitățile există.„Amenzile pot fi plătite. Costul adevărat este pierderea credibilității", spune Chisăliță. Fiecare procedură de infringement transmite investitorilor și instituțiilor financiare că România are dificultăți în a respecta regulile pe care și le-a asumat.Tranziția energetică europeană va mobiliza sute de miliarde de euro în următorul deceniu. Țările care oferă stabilitate și predictibilitate vor atrage investițiile. Cele care persistă în improvizație riscă să rămână la periferie.Dacă nu reușește să construiască o piață energetică modernă și competitivă, România va pierde șansa de a deveni unul dintre actorii energetici importanți ai Europei de Sud-Est un cost, spune Chisăliță, „infinit mai mare decât orice amendă impusă de Bruxelles".
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...