Finala Cupei României pune autoritățile clujene pe jar! Cum vor fi ținuți în frâu miile de suporteri ai „șepcarilor" care pleacă spre Sibiu pe 13 mai

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a condus întâlnirea și a subliniat că un eveniment de această amploare nu poate fi lăsat la voia întâmplării.„Finala Cupei României este un eveniment sportiv de mare importanță, care aduce împreună mii de suporteri și implică un efort coordonat din partea tuturor instituțiilor responsabile. Ne dorim ca acest eveniment să fie unul al bucuriei și fair-play-ului, iar cetățenii să se simtă în siguranță pe tot parcursul manifestărilor sportive", a declarat prefectul.Meciul din 13 mai de la Sibiu aduce față în față FC Universitatea Cluj și CS Universitatea Craiova, într-o finală care mobilizează un număr mare de suporteri din ambele orașe. Pentru fanii „șepcarilor", deplasarea la Sibiu ridică și provocări logistice, iar autoritățile vor să se asigure că totul decurge fără probleme.Discuțiile din cadrul ședinței au vizat fluxurile de suporteri, măsurile preventive și modalitățile de intervenție rapidă în cazul unor incidente în spațiul public. Finala este programată miercuri, 13 mai 2026, la Sibiu.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...