Ilie Bolojan, mesaj emoționant de Ziua Europei: „Sunt alături de toți cei care cred într-o Românie europeană, modernă și dreaptă”

Astăzi vorbim despre apartenența României la un spațiu al valorilor comune și despre o alegere pe care trebuie să o protejăm. Ne dorim o țară care parte dintr-o comunitate a regulilor, a muncii și a libertății sau întoarcerea la un sistem bazat pe privilegii, obediență și nedreptate”, a transmis Ilie Bolojan. De asemenea, el a mai menționat că România a supraviețuit un mecanism de putere cu rădăcini adânci în comunism, un sistem în care unii avansau prin relații, nu prin competență, în care resursele statului serveau rețele de influență, nu oamenii.„Astăzi, acest sistem reacționează. Pentru că reformele îi taie privilegiile și sursele de putere. De aceea, modernizarea României este o luptă grea. Europa înseamnă exact opusul: instituții puternice, lege egală pentru toți, respect pentru banul public și șanse câștigate prin muncă. Vrem o țară a șanselor egale, pentru fiecare dintre noi, sau o țară dominată de ură și dezinformare?Le mulțumesc tuturor celor care ies astăzi în stradă pentru valorile democratice. Chiar dacă nu sunt în București, sunt alături de ei și de toți cei care cred într-o Românie europeană, modernă și dreaptă. Democrația nu se apără o dată la câțiva ani. Se apără în fiecare zi.La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!”, a conchis Ilie Bolojan.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...