Însoțitorii pacienților oncologici ar putea primi concediu plătit și pentru investigațiile medicale, nu doar pentru operații și tratamente

În prezent, legea permite acordarea concediului și a indemnizației pentru însoțitorii pacienților oncologici adulți doar în anumite situații, precum intervențiile chirurgicale sau tratamentele.Totuși, medicii și organizațiile din domeniul sănătății atrag atenția că lupta împotriva cancerului nu înseamnă doar operații și ședințe de tratament. Pacienții trebuie să efectueze frecvent investigații complexe, controale periodice, analize și proceduri medicale care pot presupune deplasări dificile și perioade lungi petrecute în spitale sau clinici.Pentru mulți bolnavi, mai ales cei aflați în stadii avansate ale bolii, prezența unui însoțitor este absolut necesară.Unul dintre inițiatorii proiectului este deputatul de Cluj, Ciprian Rigman, care susține că actuala legislație nu reflectă realitatea prin care trec pacienții oncologici și familiile acestora.
Potrivit acestuia, statul nu ar trebui să penalizeze persoanele care aleg să fie alături de cei dragi în momente critice precum investigațiile medicale, care pot fi la fel de importante ca tratamentele propriu-zise.Inițiatorii spun că proiectul urmărește să ofere un sprijin concret familiilor și să asigure respectarea efectivă a dreptului la sănătate.Datele prezentate în expunerea de motive arată amploarea fenomenului.Între ianuarie și septembrie 2024, în evidențele medicilor din România figurau aproximativ 560.000 de pacienți diagnosticați cu afecțiuni oncologice. În această categorie intră atât persoanele nou diagnosticate, cât și cele aflate în tratament sau monitorizare.Toți acești pacienți au nevoie periodic de investigații pentru:Autorii proiectului subliniază că aceste momente sunt adesea însoțite de stres, anxietate și efort fizic considerabil, ceea ce face necesară prezența unei persoane apropiate.Dacă propunerea va fi adoptată, persoana desemnată de pacient și recomandată de medicul curant va putea beneficia de concediu și indemnizație pentru:Astfel, legea ar elimina interpretările diferite care apar în prezent și ar asigura un tratament unitar pentru toate cazurile.Potrivit calculelor incluse în documentele proiectului, indemnizația ar reprezenta 85% din baza de calcul stabilită de legislația actuală.Estimările arată că impactul mediu anual ar fi de aproximativ 1.377 de lei pentru fiecare pacient, luând în calcul o medie de 12 zile de concediu pe an necesare efectuării investigațiilor medicale.
Inițiatorii consideră că beneficiul social și medical este mult mai mare decât costurile suplimentare generate de această măsură.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...