IPJ Cluj explică modul în care s-a produs accidentul dintre o motocicletă și un autoturism la Dej. Motociclistul se afla în depășire în momentul impactului

În urma coliziunii, motociclistul, un bărbat de 49 de ani din municipiul Dej, a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost evaluat la fața locului de echipajele medicale, după care a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate. Polițiștii au precizat că atât conducătorul autoturismului, cât și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest.„Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au mai transmis reprezentanții IPJ Cluj. Ancheta este în desfășurare, oamenii legii urmând să stabilească exact toate circumstanțele producerii accidentului. „Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au concluzionat polițiștii clujeni.Accidentul s-a produs într-o zonă intens circulată de la intrarea în municipiul Dej, iar traficul a fost afectat temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...