L-au ascultat românii pe Ilie Bolojan? Câtă energie s-a consumat, după apelul făcut de premier

„Din analiza datelor înregistrate începând cu 01.08.2026, comparativ cu zile similare din trecut și cu condiții similare de funcționare din punct de vedere al condițiilor meteorologice, rezultă o reducere a consumului total la nivelul SEN în intervalul orar 20 – 22 cu până la aproximativ 300 MW”, au transmis reprezentanții Transelectrica.Transelectrica a transmis că la începutul lunii august, consumul a scăzut și a depășit estimările companiei într-o singură zi. Conform datelor înregistrate în segmentul 20:00 - 20:15, momentul cu cel mai mare consum din zi, românii au respectat prognoza făcută de Transelectrica.Ilie Bolojan a făcut apel către români, în mai multe rânduri, pentru a reduce consumul de energie electrică. El a cerut municipalităților să oprească, pe cât posibil, aparatele generatoare de consum electric. „Fac un apel, încă o dată, către cetățeni, companii, autorități publice, să luăm măsuri voluntare pentru a reduce consumul”, a fost mesajul premierului.
România se află într-un moment deosebit de complicat în acest moment, din cauza crizei electrice. Nivelul scăzut al Dunării a redus producția de energie electrică, iar țara noastră este nevoită să importe la un preț deosebit de mare.Cu toate probleme din energie, Transelectrica a transmis că lucrurile sunt sub control momentan și nu există temeri cu privire la o avarie majoră.„Măsurile voluntare de consum responsabil şi-au demonstrat deja eficienţa în menţinerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Naţional în ultimele zile şi rămân importante pentru susţinerea stabilităţii acestuia în perioada următoare”, a transmis compania.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...