Mașini parcate cu săptămânile pe o stradă din Cluj, deși există indicator de staționare interzisă. Locuitorii, exasperați: „Blochează intrarea în scară!"

„Rog frumos să luați măsuri aplicând prevederile legale vizavi de oamenii care-și lasă mașinile parcate cu săptămânile", se arată în mesajul transmis autorităților.Reclamantul punctează și efectele concrete ale situației: accesul în scara blocului este blocat, echipajele de salubrizare nu pot curăța strada, iar locuitorii de la acea adresă sunt nevoiți să suporte zilnic un disconfort inutil.Ceea ce îngreunează și mai mult situația este că parcările abuzive au loc chiar sub un indicator de staționare interzisă. Practic, semnalizarea rutieră este complet ignorată, iar autoritățile nu par să fi intervenit până în prezent.Astfel de situații sunt frecvent semnalate în cartierele din Cluj-Napoca, mai ales în zonele rezidențiale cu blocuri vechi, unde spațiile de parcare sunt insuficiente, iar unii șoferi ocupă locuri comune pe termen nelimitat.
Potrivit Codului Rutier, staționarea unui vehicul într-o zonă semnalizată cu indicator de staționare interzisă se sancționează cu amendă, iar vehiculul poate fi ridicat. Aplicarea acestor prevederi revine, de regulă, Poliției Locale.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...