Moment istoric la Jucu: Familia Regală- reprezentată de Principele Radu al României și personalități de rang înalt vin la inaugurarea statuii Reginei Maria

„Comunitatea noastră trăiește un moment istoric. Pentru prima dată în istorie, în Jucu vor fi prezenți Alteța Sa Regală Principele Radu al României, Preasfinția Sa Samuel, episcopul-vicar al Arhieparhiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, președintele emerit al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, generali ai Armatei Române, profesori universitari, autoritățile civile și oameni din toate colțurile țării”, a transmis edilul.La eveniment vor participa Principele Radu al României, Samuel și istoricul Ioan-Aurel Pop, alături de reprezentanți ai Armatei Române, profesori universitari și oficialități civile.Primarul a subliniat că întreaga manifestare este dedicată memoriei Reginei Maria și valorilor pe care aceasta le-a reprezentat pentru România.„Cu toții vin pentru a onora memoria unei personalități de o importanță extraordinară pentru istoria noastră comună: Regina Maria a României”, a declarat Valentin Pojar.
Edilul a lansat și o invitație către locuitorii comunei de a participa la ceremonia de inaugurare.„Vineri, 22 mai, de la ora 09.00, vom inaugura împreună statuia Reginei Marii Uniri. Vă invit pe toți să fiți alături de mine la acest eveniment plin de semnificații”, a transmis acesta.În mesajul său, primarul a vorbit și despre identitatea istorică a comunei Jucu, amintind contribuțiile importante ale localității la patrimoniul cultural și educațional al României.„Să nu uităm că la Jucu a fost atestată documentar prima școală sătească de pe actualul teritoriu al României. La noi în comuna s-a născut cel mai mare jurnalist român din secolul al XIX-lea, George Barițiu”, a precizat edilul.George Barițiu rămâne una dintre cele mai importante personalități istorice legate de comuna clujeană.Valentin Pojar a evidențiat și dezvoltarea comunei din ultimii ani, enumerând investițiile realizate în infrastructură, educație și spații publice.„Jucu este o comunitate modernă, în care avem trotuare și piste pentru biciclete, apa și canalizare în toate satele, proiecte serioase de infrastructură, o sală sport modernă, în curs de finalizare, creșe și grădinițe în care copiii noștri sunt în siguranță și primesc educație de calitate, avem investiții în parcuri, terenuri de sport, iluminat public, siguranță și mobilitate”, a declarat primarul.Acesta a explicat și care sunt, în opinia sa, principiile care au contribuit la dezvoltarea comunei.„Secretul dezvoltării comunei noastre este simplu: onestitate, hărnicie, ordine și disponibilitatea de a face sacrificii, atunci când situația o cere”, a afirmat Valentin Pojar.Mesajul edilului s-a încheiat cu un apel la unitate și implicare comunitară înaintea evenimentului de vineri.„Viitorul se construiește împreună, cu răbdare, muncă și respect pentru comunitate. Vă aștept pe toți alături de mine. Să îi întâmpinăm pe oaspeții noștri dragi așa cum o facem de fiecare dată în Jucu: cu demnitate, bucurie și ospitalitate!”, a mai transmis primarul comunei Jucu, Valentin Pojar.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...