Nebunie înainte de finala Cupei României! Un fan U Cluj face deplasarea la Sibiu cu căruța și pălinca pregătită: „Să ne bucurăm de magia fotbalului”

„Am plecat la prima oră din Cluj și am estimat că o să ajungem la Sibiu după vreo șapte ore. Este un drum dificil, pentru că nu avem voie pe autostradă, plus că nici vremea nu ține cu noi. Plouă torențial, dar sperăm să ajungem în această formulă la meci”, a declarat Adrian Buda pentru Digi Sport.Suporterul spune că nu este pentru prima dată când își transformă căruța într-un simbol al pasiunii pentru U Cluj. Atmosfera de drum a fost completată și de „provizii tradiționale”. „Și asemenea înaintașilor noștri care plecau la marile evenimente, la unire, cu tot ce trebuie, așa și noi am plecat la drum cu o excepțională pălincă de prune produsă în Chechiș, Sălaj, și cu cele mai gustoase plăcinte”, a mai spus acesta.Optimismul nu îi lipsește înaintea duelului cu Universitatea Craiova. Mai mult, Adrian Buda susține că va continua aventura și spre Bănie, pentru meciul care poate decide campioana SuperLigii.
„Sper să avem parte de meciuri frumoase, să existe fair-play între echipe și suporteri și să ne bucurăm de magia pe care ne-o oferă fotbalul”, a transmis fanul ardelenilor.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...