Panică în Florești! Trei mistreți au fost surprinși plimbându-se nestingheriți, iar localnicii se tem pentru siguranța lor

Specialiștii atrag atenția că, deși în multe situații mistreții evită contactul direct cu oamenii, aceștia rămân animale sălbatice imprevizibile. În anumite circumstanțe, dacă se simt amenințați sau surprinși, pot deveni agresivi și pot reacționa violent.Pericolul este cu atât mai mare în zonele frecventate de copii, persoane care ies la plimbare cu animalele de companie sau bicicliști. O întâlnire neașteptată cu un mistreț poate provoca panică și poate duce la accidente, chiar dacă animalul nu atacă direct.Mai mult, în această perioadă, hrana găsită în apropierea gospodăriilor sau a containerelor de gunoi poate atrage animalele sălbatice tot mai aproape de zonele urbane, fenomen observat tot mai des în localitățile aflate la marginea pădurilor.Prezența celor trei mistreți în zona Răzoare a generat numeroase reacții. Mulți locuitori spun că sunt îngrijorați pentru siguranța familiilor lor și solicită autorităților să monitorizeze situația și să intervină dacă animalele continuă să se apropie de zonele rezidențiale.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...