Parcul Central din Cluj se transformă de 1 Iunie într-un tărâm de poveste: Copiii vor avea parte de teatru, magie, concerte și activități gratuite

Organizatorii pregătesc o zi plină de surprize pentru cei mici, de la spectacole de teatru și personaje fantastice, până la concerte, ateliere interactive și demonstrații spectaculoase. Încă de la ora 10:00, atmosfera va fi animată de concertul de muzică ușoară susținut de Vocal Colors by Andrada Codorean, iar apoi programul va continua fără pauză până seara.Copiii vor putea să se întâlnească cu mascote celebre precum Elsa și Chase, să participe la face painting, ateliere de robotică, activități creative și multe alte momente speciale pregătite în tot parcul.Printre cele mai așteptate momente ale zilei se numără spectacolele de teatru dedicate celor mici. De la ora 11:00, Teatrul de Păpuși „Puck” va aduce pe scenă reinterpretarea poveștii „Motanul încălțat”, într-un spectacol muzical și plin de umor, recomandat copiilor de peste trei ani.La prânz, scena va fi ocupată de elevii Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, care vor prezenta spectacolul „Ce lucruri ciudate se petrec azi”, inspirat din universul fascinant al lui Alice în Țara Minunilor.
Programul artistic va continua de la ora 14:00 cu un concert de muzică tradițională românească susținut de Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”. Mai târziu, de la ora 16:00, copiii vor putea urmări spectacolul stradal „Aventurile lui Pulcinella”, o producție plină de umor și personaje neobișnuite, prezentată în limba maghiară.Seara se va încheia într-o atmosferă complet diferită, cu energie și ritmuri rock. Pe scenă vor urca trupele Concert Rock Academy și Voltaj Academy, care vor transforma finalul zilei într-o adevărată petrecere pentru întreaga familie.Pe lângă spectacole, copiii vor putea explora zeci de activități interactive organizate de instituții și parteneri locali. Vor exista ateliere susținute de Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, demonstrații ale pompierilor, polițiștilor, jandarmilor și militarilor din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.Cei mici vor putea vedea îndeaproape echipamente speciale, autospeciale și vor avea ocazia să interacționeze direct cu reprezentanții instituțiilor.Un alt punct important al evenimentului va fi screeningul oftalmologic gratuit organizat de Clubul Lions.În foișorul din Parcul Central va fi instalat un aparat profesional pentru detectarea ambliopiei, cunoscută și drept „sindromul ochiului leneș”. Personal medical specializat va efectua controale gratuite și va oferi recomandări părinților, dacă sunt necesare investigații suplimentare.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...