Razie uriașă în Câmpia Turzii la primele ore ale dimineții! Sute de persoane au fost legitimate: Polițiștii au împărțit amenzi pe bandă rulantă

Acțiunea a fost organizată de Poliția Municipiului Câmpia Turzii, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și al Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Câmpia Turzii. Scopul principal al intervenției a fost prevenirea și combaterea infracționalității stradale, descurajarea faptelor de violență, verificarea respectării normelor rutiere și identificarea eventualelor nereguli privind documentele de identitate și domiciliul persoanelor controlate.Autoritățile au vizat în special zonele considerate importante din punct de vedere operativ, acolo unde există un risc mai ridicat de producere a faptelor antisociale sau unde au fost semnalate anterior probleme privind ordinea publică.Bilanțul acțiunii este unul semnificativ. În intervalul de trei ore în care s-a desfășurat operațiunea, oamenii legii au legitimat nu mai puțin de 288 de persoane și au verificat 16 autovehicule.În urma controalelor efectuate, o persoană a fost condusă la sediul poliției pentru verificări suplimentare.
Totodată, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale pentru diferite abateri constatate în timpul verificărilor.Dintre sancțiunile aplicate, cinci au vizat încălcări ale legislației rutiere, conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.Alte patru sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor referitoare la evidența persoanelor, domiciliu, reședință și actele de identitate, conform OUG 97/2005.
Aceste verificări sunt considerate esențiale de către autorități, deoarece contribuie la actualizarea evidențelor oficiale și la identificarea situațiilor în care cetățenii nu respectă obligațiile legale privind documentele de identitate.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...