Record de participare la Cluj! Peste 25.000 de oameni au transformat Parcul Central într-un tărâm al poveștilor de Ziua Copilului

Pe parcursul întregii zile, scena amplasată în parc a găzduit zeci de momente artistice care au atras aplauzele publicului. Actorii de la Teatrul de Păpuși Puck au adus în fața copiilor personaje îndrăgite și povești care au captivat spectatorii de toate vârstele. Alături de aceștia au urcat pe scenă tineri artiști și elevi talentați de la Vocal Colors by Andrada Codorean, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia, Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, Teatrul Magic Puppet, Voltaj Academy și Rock Academy.Muzica, dansul și spectacolele interactive au creat o atmosferă de festival care a animat fiecare colț al Parcului Central.Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului a fost tiroliana, unde sute de copii au avut parte de doza de adrenalină mult așteptată. În același timp, în zona Centrul de Cultură Urbană Casino, mii de participanți au luat parte la numeroase ateliere creative. Copiii au avut ocazia să experimenteze activități de pictură, olărit, origami, sculptură, lectură, IT și face painting, toate organizate într-un mod interactiv și accesibil pentru întreaga familie.Pentru mulți dintre cei prezenți, aceste activități au reprezentat una dintre cele mai apreciate componente ale evenimentului, oferind oportunitatea de a învăța lucruri noi într-un mod distractiv.
Pe lângă distracție și activități recreative, evenimentul a inclus și o componentă importantă dedicată sănătății copiilor. În foișorul din Parcul Central, membrii Lions Club au organizat un screening oftalmologic gratuit pentru depistarea timpurie a ambliopiei, cunoscută și sub denumirea de „ochi leneș”.Inițiativa a fost apreciată de numeroși părinți, care au profitat de oportunitatea unei evaluări gratuite pentru cei mici.
La curent cu ultimele articole
TIR răsturnat pe varianta Gilău-Gârbău din Cluj! Autotrenul era încărcat cu carcase de porc . Pompierii au intervenit de urgență
Un accident rutier s-a produs duminică pe varianta Gilău-Gârbău, unde un autotren s-a răsturnat.La fața locului au intervenit pompierii de la Gar...
Dunărea își revine ușor, dar situația rămâne îngrijorătoare! Cât va fi debitul fluviului la sfârșitul săptămânii
Debitul Dunării va crește ușor în zilele următoare, însă fluviul va rămâne mult sub valorile normale pentru această perioadă a anului.Potrivit pr...
69 de cupluri s-au căsătorit în acest weekend la Cluj-Napoca! Emil Boc a oficiat ceremoniile în Parcul Central
Weekend plin de emoție pentru zeci de cupluri din Cluj-Napoca. 69 de căsătorii au fost oficiate în acest weekend în municipiu, ceremoniile având...
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacan...
Petrecere cu „covor roșu” în mijlocul străzii, în Cluj! Un tânăr de 28 de ani, identificat de polițiști. S-a deschis dosar penal
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost am...
Situație revoltătoare în Gruia! Un clujean reclamă zeci de găini și cocoși, gunoaie și șobolani în curtea unui vecin
O situație reclamată de un locuitor din cartierul Gruia din Cluj-Napoca ridică probleme privind igiena și siguranța în zonă. Clujeanul susține că...